China consideră Taiwanul o provincie separatistă și urmărește „reunificarea” insulei cu continentul, declarând că nu va renunța la utilizarea forței dacă va fi necesar.
Motivațiile Beijingului sunt complexe și multidimensionale, incluzând revendicări istorice, considerente strategice, interese economice și tehnologice, presiuni politice interne și competiția geopolitică cu SUA.
Președintele Xi Jinping a plasat această „reunificare” în centrul viziunii sale pentru viitorul Chinei, considerând-o o „misiune istorică” esențială pentru „reîntinerirea națiunii chineze”. Înțelegerea acestor motivații profunde este crucială pentru evaluarea unuia dintre cele mai volatile puncte de conflict din sistemul internațional actual.
Revendicări istorice și politice
Istoria Taiwanului în relație cu China este extrem de complicată. Până în secolul al XVI-lea, insula nu a avut practic nicio legătură cu China continentală, fiind locuită predominant de populații indigene. Situația s-a schimbat în perioada dinastiei Ming, când teritoriul a intrat treptat în sfera de influență chineză.
Tensiunile politice actuale își au rădăcinile în Războiul Civil Chinez (1927-1949). După victoria comuniștilor conduși de Mao Zedong pe continent și proclamarea Republicii Populare Chineze în 1949, forțele naționaliste (Kuomintang) ale generalului Chiang Kai-shek s-au refugiat în Taiwan, stabilind acolo guvernul Republicii China. Acest moment de divergență a creat situația de astăzi, cu două entități politice distincte, fiecare pretinzând inițial că reprezintă „adevărata Chină”.
„Atât Republica Populară Chineză (RPC), cunoscută popular drept China, cât și Taiwanul, care are numele oficial de Republica China, obișnuiau să se considere guvernul de drept al întregii Chine și al poporului chinez”, explică Andreea Brînză, expertă citată într-una din surse. Republica Chineză, limitată ulterior la insula Taiwan, a fost înființată de liderul partidului Kuomintang, Sun Yat-sen, în 1911, după căderea Dinastiei Qing.
China continentală promovează ferm „Principiul unei singure Chine”, susținând că „există o singură Chină în lume, Taiwan este o parte inalienabilă a teritoriului Chinei, iar guvernul Republicii Populare Chineze este singurul guvern legitim care reprezintă întreaga Chină”. Această poziție a fost recunoscută de Rezoluția 2758 a Adunării Generale a ONU din 1971, care a acordat Republicii Populare Chineze locul Chinei la Națiunile Unite.
Evoluția identității taiwaneze
În timp ce China insistă asupra revendicărilor sale istorice, în Taiwan a evoluat treptat o identitate distinctă. După decenii de dezvoltare separată, „populația nu se mai identifică atât de mult ca fiind chineză, ci taiwaneză, dorind să locuiască într-o țară independentă”, explică expertul citat.
Taiwanul a devenit în ultimele decenii o democrație funcțională, „fapt ce este în opoziție cu politica autoritară și comunistă din RPC”. Această divergență fundamentală a sistemelor politice complică și mai mult orice potențială „reunificare”, făcând-o practic imposibilă fără schimbări majore fie în Taiwan, fie în China.
Importanța strategică și militară
Taiwan ocupă o poziție geografică de importanță critică în Asia de Est. Situat în inima regiunii Asia-Pacific, insula reprezintă un centru vital pentru comerțul global și un punct strategic pentru controlul rutelor maritime.
Din perspectivă militară, controlul asupra Taiwanului ar oferi Chinei acces direct la Oceanul Pacific, depășind ceea ce strategii chinezi numesc „prima insulă-lanț” – o serie de insule (inclusiv Japonia, Taiwan și Filipine) care limitează în prezent accesul naval direct al Chinei către Pacific. Această poziționare ar permite Beijingului să-și proiecteze puterea militară mult mai eficient în regiune.
Actuala situație, cu un Taiwan autonom și aliat cu SUA, reprezintă o vulnerabilitate strategică pentru China. „Din perspectivă chineză, o RPC fără Taiwan înseamnă o Chină mai slabă, incapabilă să-și apere teritoriile și suveranitatea”, subliniază expertul citat. Insula poate servi drept bază pentru monitorizarea activităților navale chineze și ar putea fi folosită pentru a bloca rutele maritime vitale ale Chinei în caz de conflict.
Xi Jinping a declarat că rezolvarea „problemei Taiwan” nu poate fi amânată la nesfârșit, sugerând că aceasta reprezintă o prioritate strategică care nu poate fi „pasată de la o generație la alta”. Această poziție reflectă urgența cu care Beijingul privește această chestiune.
Importanța economică și tehnologică
Taiwanul are o importanță economică crucială la nivel global, fiind un pilon central al industriei mondiale de semiconductori. Insula produce peste 90% din cipurile avansate din întreaga lume, componente esențiale pentru aproape toate dispozitivele electronice moderne, de la telefoane și computere până la automobile și echipamente militare.
Controlul asupra acestei industrii ar oferi Chinei un avantaj strategic major în sectorul tehnologic și ar reduce dependența sa de importurile de semiconductori, un obiectiv important în contextul restricțiilor tehnologice impuse de SUA. Semiconductorii sunt considerați „petrolul” secolului XXI, iar dominarea producției lor conferă o putere economică și geopolitică considerabilă.
Taiwan este mult mai dependent de comerțul internațional decât China. În 2022, importurile și exporturile Taiwanului reprezentau 61%, respectiv 69% din PIB-ul său, comparativ cu doar 15% și 20% în cazul Chinei. Această dependență face insula vulnerabilă la potențiale blocade economice, o opțiune pe care China ar putea-o folosi pentru a exercita presiune fără a recurge la o invazie militară directă.
Conform unui raport, „Taiwan importă aproximativ 97% din energia sa. De asemenea, importă aproximativ 70% din alimentele sale, deși este autosuficient în anumite alimente de bază care ar putea ajuta la susținerea populației sale”. Aceste vulnerabilități ar putea fi exploatate într-un scenariu de blocadă, despre care experții chinezi scriu în lucrările lor militare.
Ambițiile politice și naționalismul chinez
Dorința Chinei de a controla Taiwanul are și o puternică dimensiune politică internă. Sub conducerea lui Xi Jinping, naționalismul a devenit un pilon central al legitimității Partidului Comunist Chinez.
„Reunificarea” Taiwanului este prezentată ca o „misiune istorică” a liderului chinez. Analiștii consideră că ambiția personală a lui Xi Jinping joacă un rol semnificativ. „Mai mult decât orice, pare să conteze dorința lui de a-și rezerva un loc în cărțile de istorie, drept liderul care a unificat China”, menționează una dintre surse.
În contextul încetinirii creșterii economice a Chinei, partidul comunist caută noi surse de legitimitate și autoritate. „Căutarea de noi forme de autoritate este deja evidentă în tonul mai naționalist al politicii și politicii externe chineze”, observă experții. Chestiunea Taiwanului servește drept un puternic factor de mobilizare națională, deviind atenția de la provocările economice interne.
Acțiunile concrete ale Chinei pentru a-și atinge scopul includ „propagandă, amplificarea naționalismului, promovarea «Principiului de o Singură China», presiuni politice asupra altor state împotriva Taiwanului și liderilor taiwanezi, exerciții militare de fiecare dată când are loc un eveniment politic important în Taiwan și diverse operațiuni militare periodice în vecinătatea Taiwanului”.
Taiwanul în contextul rivalității SUA-China
Problema Taiwanului nu poate fi separată de contextul mai larg al competiției strategice dintre China și Statele Unite. Taiwan a devenit un punct focal în această rivalitate, cu implicații profunde pentru ordinea regională și globală.
Pentru China, controlul asupra Taiwanului nu este doar o chestiune de integritate teritorială, ci și un pas crucial către obiectivul mai amplu de a obține hegemonia în regiunea Indo-Pacific. Președintele taiwanez Lai Ching-te a afirmat că „ceea ce China dorește cu adevărat să facă prin planurile sale asupra Taiwanului este să schimbe ordinea internațională bazată pe reguli. Vrea să obțină hegemonia în zona internațională, în Pacificul de Vest – acesta este scopul său real”.
Sprijinul american pentru Taiwan este perceput de Beijing ca o interferență în afacerile sale interne. După vizita președintei Camerei Reprezentanților SUA, Nancy Pelosi, în Taiwan în 2022, China a lansat exerciții militare ample, inclusiv exerciții cu muniție reală și teste cu rachete în jurul insulei. Beijing-ul a avertizat SUA să nu viziteze Taiwanul, afirmând că o asemenea mișcare ar încălca suveranitatea chineză și ar amenința direct politica sa „O singură Chină”.
În acest context, Taiwanul a devenit un „punct de aprindere geopolitică” în rivalitatea SUA-China, așa cum sugerează una dintre sursele online. Orice escaladare a tensiunilor în jurul insulei ar putea avea repercusiuni globale, afectând comerțul internațional, lanțurile de aprovizionare și stabilitatea regională.
Pe scurt…
Dorința Chinei de a controla Taiwanul este determinată de un complex de factori care se întrepătrund. Revendicările istorice și de suveranitate sunt amplificate de considerente strategice și de securitate, interese economice și tehnologice, presiuni politice interne și competiția geopolitică cu SUA.
În timp ce China preferă o „reunificare pașnică”, ea nu a exclus niciodată utilizarea forței militare. Xi Jinping „a jurat că va anexa Taiwanul, chiar și cu forța, dacă este necesar”. Beijingul a avertizat în mod repetat că declararea formală a independenței Taiwanului ar constitui o „linie roșie” care ar putea declanșa un răspuns militar.
Tensiunile în strâmtoarea Taiwan rămân ridicate, cu incursiuni frecvente ale avioanelor militare chineze în zona de identificare a apărării aeriene a Taiwanului și exerciții militare ample. În 2023, „avioanele militare chineze au intrat în Zona de Identificare a Apărării Aeriene (ADIZ) a Taiwanului mai frecvent”, demonstrând presiunea constantă pe care China o exercită asupra insulei.
Înțelegerea motivațiilor profunde ale Chinei este esențială pentru evaluarea riscurilor și pentru elaborarea unor strategii eficiente de gestionare a acestei situații volatile. Pe măsură ce puterea economică și militară a Chinei continuă să crească, iar competiția sa cu SUA se intensifică, problema Taiwanului rămâne unul dintre cele mai periculoase potențiale puncte de conflict din sistemul internațional contemporan.
