1827 a fost un an marcat de razboiul dintre Imperiul Otoman si noile aliante formate de Rusia, Anglia, Franta si Olanda. Acest razboi a culminat in lupta navală de la Navarino, care a fost singura bătălie care a avut loc în această confruntare.
În această lucrare vom examina în detaliu cum s-a produs bătălia, precum și cauzele care au condus la victoria coaliţiei. De asemenea, vom analiza efectele care au avut loc pe termen lung, precum și modul în care propaganda anti-turcească a influențat rezultatul.
Scenariul Bătăliei
Bătălia de la Navarino s-a desfășurat în octombrie 1827, când flota britanică, franceză și rusă a intrat în golful Navarino, în Grecia, pentru a-și îndeplini misiunea de a-i proteja pe greci în războiul lor de eliberare de sub ocupația otomană.
Flota otomană a fost în număr mare, alcătuită din 33 de vapoare, ce au înfruntat forțele aliate încărcate cu 77 de vapoare de luptă. Lupta a durat aproximativ 12 ore, iar rezultatul a fost anihilarea completă a flotei otomane, cu pierderi considerabile în vieți dar și în materii prime.
Acest eveniment a însemnat un pas important spre eliberarea Greciei de sub ocupația otomană și a marcat începutul sfârșitului dominației otomane în peninsula Balcanică.
Condițiile Premergătoare
Bătălia de la Navarino a avut loc în 1827 și a marcat sfârșitul Războiului Revanșei Greco-Turc. Premergătoare acestei bătălii au fost o serie de conflicte și tensiuni dintre Imperiul otoman și statele europene.
Aceste conflicte s-au înrăutățit după ce Imperiul Otoman a început să răpească grecii și să-i facă sclavi. Aceste fapte au generat nemulțumirea populației grecești, forțând marile puteri europene să intervină.
Reacția a inclus sancțiuni economice, blocada militară și trimiterea unui angajament naval împotriva Imperiului Otoman. Aceste acțiuni au culminat în Bătălia de la Navarino.
Armata Turcească și Flota Egipteană
erau prezente la Bătălia de la Navarino în 1827. Turcia, care era sub dominația Imperiului Otoman, era un aliat al Imperiului Rus și al Imperiului Austriac, iar Egiptul era sub dominația acestora.
Flota Turcească și Egipteană erau formate din vase de război și diferite nave comerciale. Turcii și Egiptenii au folosit metode vechi de luptă în timpul batailiei, cum ar fi artileria fixă și schimbul de focuri, dar au fost pregătiți pentru a lupta împotriva armatei britanice și aliatelor sale.
Acestea erau ținta principală a Turciei și a Egiptului în zona Mării Egee.
Flota Suecă și Rusă
ajutat la victoria aliaților la Bătălia de la Navarino. Ursul de Aur, ridicat de Rusia, a participat la bătălie împreună cu o flotă sudică compusă din cinci vase de luptă și patru corăbii transportoare.
Totodată, o mică flotă rusă de patru vase de război a participat la bătălia sub comanda căpitanului-locotenent Ivan Shellanov.
Flota rusă a fost responsabilă pentru dominația asupra hazardurilor Turci, astfel indisputabila victorie obținută aliaților în acest eveniment cunoscut din istorie.
Flota Anglo-Franco-Olandeză
, sub comanda amiralului britanic Edward Codrington, a cuprins 29 de vase de război, inclusiv nave de linie, fregate, bricuri și corăbii de luptă.
Numărul navelor unește 28.000 de marinari, inclusiv 12.000 membri ai trupelor de pe uscat.
Flota a ajuns la Navarino, Grecia, pe 20 octombrie 1827, unde a așteptat ajutor de la flota grecească.
Bătalia de la Navarino
a avut loc pe 20 octombrie 1827 și a fost unul dintre cele mai mari evenimente de război din istoria Greciei. A fost bătută de o coaliție de războinici formați din Regatul Unit, Franța și Rusia împotriva Imperiului Otoman și a Imperiului Egiptean.
A fost o bătălie navală care a reprezentat un pas important în declanșarea Revoluției Grecesti. El a marcat începutul independenței Greciei față de Imperiul Otoman.
Cauzele Victoriei
Victoria rușilor, francezilor și britanicilor la Bătălia de la Navarino a fost cauzată de superioritatea numărului și calității vaselor și a marinarilor de către coaliția inter-europeană, precum și de folosirea de arme precum arcul și tunul pentru refacerea unui echilibru naval.
Sultanatul Otoman a pierdut și, ca urmare, a dus la atingerea unor obiective cruciale ale coaliției. Aceste obiective au inclus menținerea libertății navigatorilor europeni, securizarea insulelor grecești, respectarea tratatelor anterioare și restabilirea pacea și securitatea în regiune.
Superioritatea Maritimă
În 1827, flota Otomană se confrunta cu forţe maritimă superioară înBatalia de la Navarino, atât în privinţa numărului de nave, cât şi în ceea ce priveşte tehnologia.
Flota Otomană, condusă de Kapudan Pasha, consta în principal din nave țărănești și vase genozece și era destul de mare, aproximativ o sută de vase. Flota Aliaga, alcătuită din statele britanic, francez și rus, aparţinea celor trei state care susțineau independenta Greciei în războiul civil împotriva Imperiului Otoman.
Flota Aliaga conta aproximativ o sută de nave, cu toate că unele din ele erau de mai mici dimensiuni și mai vechi. Însă, flota Aliaga avea în componența sa vase folosind cel mai nou sistem de armament, care a dat naştere unei mari superiorităţi tehnice maritimă.
Propaganda Antiturcească
a crescut în această perioadă, în special în Europa Occidentală. În ciuda populației sale musulmane, Grecia a devenit un simbol al libertății și a adunat susținerea comunităților protestante din Europa.
Aceste sentimente s-au intensificat după Bătălia de la Navarino și au dus la creșterea sentimentului de ură față de Imperiul Otoman. Acest lucru a servit ca o unealtă de propagandă puternică pentru apărarea drepturilor grecilor și a fost folosită pentru a încuraja susținerea politică pentru lupta lor de eliberare.
Acest sentiment anti-turc a fost folosit și pentru a încuraja mai multe războaie împotriva Imperiului Otoman.
