Category

Blog

Category

România a jucat un rol important în Primul Război Mondial, deși a intrat în conflict abia în 1916. În primele luni ale războiului, România a rămas neutra, deși regele Carol I era de partea Antantei (alianța formată din Franța, Marea Britanie și Rusia). Cu toate acestea, guvernul român nu a fost hotărât să se alăture în conflict până în 1916.

La 27 august 1916, România a declarat război Austro-Ungariei, iar la 28 august a atacat teritoriul transilvănean controlat de austro-ungari. România spera să obțină sprijinul Aliaților și să recupereze teritoriile locuite de români aflate sub control străin. Cu toate acestea, forțele române au întâmpinat o rezistență puternică din partea trupelor germane și austro-ungare.

În ciuda eforturilor inițiale, România a fost nevoită să facă față unor înfrângeri semnificative. Între septembrie și noiembrie 1916, armata română a fost forțată să se retragă în Muntenia din cauza ofensivei puternice a Puterilor Centrale. Capitala București a fost ocupată de trupele germane în decembrie 1916.

Cu toate acestea, contribuția României în Primul Război Mondial a fost semnificativă. Chiar și în timpul retragerii, armata română a luptat cu războiștii germani și austro-ungari, încercând să oprească înaintarea lor. România a continuat să lupte împotriva Puterilor Centrale și în anii care au urmat și, în cele din urmă, a reușit să recupereze teritoriile pierdute.

În anul 1917, România și-a reluat ofensiva și a eliberat teritoriile capturate anterior de Puterile Centrale. România a participat, de asemenea, la Bătălia de la Mărăști, Mărășești și Oituz, unde a obținut victorii importante împotriva trupelor inamice. În cele din urmă, în 1918, Puterile Centrale au fost nevoite să negocieze pacea și România a obținut recunoașterea internațională a teritoriilor sale pe care le-a pierdut în timpul războiului.

În concluzie, România a avut o contribuție semnificativă în Primul Război Mondial, luptând alături de Antanta și contribuind la victoria finală a acesteia. Chiar dacă a suferit înfrângeri grele, România nu s-a dat bătută și a continuat să lupte pentru eliberarea teritoriilor sale.

Au avut loc mai multe inundații severe în nord-vestul României, cauzând daune semnificative.

Aceste inundații au fost rezultatul unor precipitații abundente și persistente, care au dus la creșterea nivelului apei în râurile din zonă. Printre râurile afectate se numără Someșul, Crișul Repede și Mureșul.

Inundațiile au afectat mai multe localități, cu cele mai mari pagube înregistrate în județele Bihor, Satu Mare și Maramureș. Case, drumuri și poduri au fost distruse sau avariate, iar terenurile agricole au fost inundate, cauzând pierderi materiale semnificative.

Autoritățile au intervenit pentru a evacua populația afectată și pentru a oferi ajutor de urgență. S-au mobilizat echipe de salvare și resurse pentru a ajuta la salvarea și adăpostirea persoanelor afectate.

În urma dezastrelor, au fost luate măsuri pentru reducerea impactului viitoarelor inundații, cum ar fi construirea de diguri și amenajarea cursurilor de apă. De asemenea, au fost luate în considerare modificări la nivel urbanistic în zonele expuse inundațiilor.

Aceste inundații din 2000 au avut un impact semnificativ asupra comunităților afectate, dar au și servit drept moment de învățare în gestionarea dezastrelor naturale și în pregătirea pentru posibile viitoare inundații.

Bătălia de la Vaslui este una dintre cele mai importante confruntări militare din istoria României. A avut loc pe 10 ianuarie 1475 și s-a desfășurat între două armate puternice: cea a Imperiului Otoman, condusă de sultanul Mehmed al II-lea și cea a Țării Moldovei, condusă de voievodul Ștefan cel Mare.

Bătălia a început dimineața devreme, când armatele celor doi conducători s-au întâlnit pe câmpia de la Vaslui. Sultanul Mehmed al II-lea a adus cu el aproximativ 120.000 de soldați, în timp ce voievodul Ștefan cel Mare comanda o armată mult mai mică, formată din aproximativ 40.000 de oameni. Cu toate acestea, moldovenii au reușit să se mențină puternici și hotărâți.

Lupta a fost una dură și sângeroasă. Armata otomană era câștigătoare în prima parte a bătăliei, trecând peste primele linii de apărare ale moldovenilor. Cu toate acestea, voievodul Ștefan cel Mare a reușit să stabilizeze situația și, împreună cu cavaleria sa ușoară, a efectuat o manevră de flancare asupra turcilor. Această mișcare a fost cruciale pentru rezultatul final al bătăliei.

În cele din urmă, moldovenii au obținut o victorie importantă. Sultanul Mehmed al II-lea s-a văzut nevoit să se retragă și să se retragă în fața armatei moldovene. Tactica de luptă a lui Ștefan cel Mare, curajul și hotărârea sa au fost decisive în câștigarea bătăliei.

Bătălia de la Vaslui a fost o victorie importantă pentru Moldova, demonstrând că o mică țară poate înfrunta și învinge o puternică armată otomană. Această bătălie a reprezentat un moment crucial în istoria României, consolidând independența și suveranitatea țării și înfățișându-l pe Ștefan cel Mare ca pe un erou național.

Astăzi, mormântul lui Ștefan cel Mare și monumentul ridicat în onoarea bătăliei de la Vaslui pot fi vizitate în orașul Vaslui, reamintindu-ne de curajul și sacrificiul celor care au luptat pentru libertatea și integritatea țării.

Marele Unire este considerat un moment epic în istoria României. Acesta se referă la unirea teritoriilor românești într-un singur stat național, care a avut loc în anul 1918. Marele Unire a reprezentat un pas important în îndeplinirea idealului de a uni toate provinciile locuite de români într-un singur stat suveran.

Momentul central al Marii Uniri a fost reprezentat de Unirea Transilvaniei cu Regatul României. Transilvania a fost regiunea în care românii au trăit sub dominația Imperiului Austro-Ungar și în care dorința de unire a fost una dintre cele mai puternice. La 1 decembrie 1918, Adunarea Națională de la Alba Iulia a decis unirea Transilvaniei cu România, devenind astfel parte a statului național.

Marele Unire nu s-a limitat doar la Transilvania, acesta a inclus și alte regiuni cu populație majoritar românească. Bucovina, Basarabia și Ținutul Crișana au fost alte teritorii care s-au unit cu România în aceeași perioadă. Fiecare regiune a avut propria sa adunare națională care a decis unirea cu statul român.

Marele Unire a reprezentat un triumf pentru români și un pas important în consolidarea identității naționale. Acest eveniment a adus împreună românii din diferite regiuni și i-a unit într-un stat care le-a oferit șansa de a se dezvolta și de a-și promova cultura și tradițiile.

De-a lungul timpului, Marele Unire a fost celebrat în România prin diferite manifestări, ceremonii și evenimente culturale. De asemenea, a fost un motiv de mândrie și înălțare pentru toți românii, care au privit unirea ca pe o realizare importantă în istoria lor.

Astăzi, Marele Unire rămâne un moment emblematic în istoria României și un simbol al unității naționale. Este văzut ca un moment epic în care românii și-au îndeplinit visul de a trăi într-un singur stat puternic și independent.

Istoria Transilvaniei este un mozaic cultural fascinant, situat în inima României. Această regiune, cunoscută și sub denumirea de Ardeal, este renumită pentru diversitatea sa etnică, lingvistică și religioasă, care a fost influențată de-a lungul timpului de numeroase culturi și civilizații.

Primele urme ale prezenței umane în această zonă datează de peste 10.000 de ani, din perioada paleolitică. Transilvania a fost populată de triburi traco-dace, iar apoi de romani, care au fondat colonia Aurelia Apulensis în secolul al II-lea d.Hr.

În perioada medievală, Transilvania a fost dominată de către regatul maghiar, într-un context în care populația era alcătuită dintr-un amestec de maghiari, români și sași. Odată cu invazia mongolă din secolul al XIII-lea, regiunea a intrat sub influența coroanei ungare și a nobilimii maghiare. Aceasta a dus la crearea Principatului Transilvaniei, în care minoritățile erau protejate și beneficiau de privilegii.

În secolul al XVI-lea, Reformatiunea protestantă a ajuns în Transilvania și a adus o nouă dimensiune religioasă la mozaicul cultural al regiunii. Acest lucru a dus la crearea unei societăți tolerante, unde romano-catolicii, ortodocșii, luteranii și unitarienii trăiau împreună și se respectau reciproc.

În secolul al XVIII-lea, Transilvania a devenit parte a Imperiului Habsburgic, ceea ce a adus o influență puternică a culturii austriece. În această perioadă, s-au construit numeroase orașe și castele în stil baroc. De asemenea, românii și sașii au jucat un rol important în dezvoltarea culturală și economică a regiunii.

În secolul al XIX-lea, Transilvania a fost încorporată în Regatul Ungariei, în cadrul căruia românii erau considerați o minoritate și erau supuși maghiarizării. În această perioadă, românii din Transilvania au luptat pentru drepturile lor și pentru recunoașterea identității lor naționale.

După Primul Război Mondial, Transilvania a devenit parte a României Mari, iar românii au dobândit drepturi egale cu cele ale celorlalte minorități. Astăzi, Transilvania continuă să fie o regiune multiculturală, unde românii, maghiarii, sașii și alte minorități etnice trăiesc împreună în armonie.

În concluzie, Istoria Transilvaniei este un mozaic cultural în inima României, unde diversitatea etnică, lingvistică și religioasă a creat o societate unică și valoroasă. Această regiune este un exemplu al faptului că conviețuirea și respectul reciproc între diferitele culturi și religii pot duce la o comunitate puternică și prosperă.

România este o țară cu o istorie bogată și multe personalități remarcabile. De-a lungul secolelor, multe figuri istorice au influențat dezvoltarea și identitatea națională. Aici sunt câteva dintre cele mai importante personalități istorice ale României, de la Mircea cel Bătrân la Mihai Eminescu:

1. Mircea cel Bătrân (1355-1418) – Domnitor al Țării Românești în perioada medievală, cunoscut pentru luptele împotriva otomanilor și pentru consolidarea statului românesc în acea perioadă.

2. Vlad Țepeș (1431-1476) – Cunoscut și sub numele de Dracula, Vlad Țepeș a fost domnitor al Țării Românești și este celebru pentru metodele sale dure de a impune ordinea și lupta împotriva invaziilor otomane.

3. Mihai Viteazul (1558-1601) – Primul domnitor care a reușit să unească cele trei Țări Române (Țara Românească, Moldova și Transilvania), devenind principe al într-un stat unitar.

4. Constantin Brâncoveanu (1654-1714) – Domnitor al Țării Românești, cunoscut pentru mecenatul său cultural și pentru stilul său arhitectural specific, cunoscut azi sub numele de „stilul brâncovenesc”.

5. Ion Heliade Rădulescu (1802-1872) – Important om de cultură, poet, dramaturg și jurnalist, considerat unul dintre fondatorii culturii românești moderne. A contribuit la dezvoltarea limbii și literaturii române.

6. Alexandru Ioan Cuza (1820-1873) – Primul domnitor al Principatelor Unite ale Moldovei și Țării Românești, considerat unul dintre fondatorii statului român modern. A dus reforme economice, administrative și sociale importante.

7. Mihai Eminescu (1850-1889) – Poet și jurnalist, considerat cel mai important scriitor al literaturii române. Lucrările sale au avut un impact major asupra dezvoltării culturii și identității românești.

Acestea sunt doar câteva exemple de personalități istorice ale României. Există multe alte figuri importante, fiecare aducând contribuția sa la evoluția și dezvoltarea țării.

Comunismul în România a fost o perioadă tulbure în istoria națională, care a avut loc în perioada 1947-1989. Regimul comunist a fost instaurat de către Partidul Comunist Român (PCR) și a fost puternic influențat de modelul sovietic.

În primele etape ale comunismului în România, s-au adoptat politici severe de colectivizare a agriculturii și de naționalizare a industriei. Aceste politici au avut un impact negativ asupra economiei, provocând scăderea producției agricole și industriale, precum și o înrăutățire a nivelului de trai al populației.

În același timp, regimul comunist a impus un control strict asupra societății și a lansat o campanie de înființare a unui cult al personalității în jurul liderului comunist Nicolae Ceaușescu. Drepturile și libertățile individuale au fost restricționate, iar opoziția politică a fost înăbușită prin represiuni brutale și cenzură.

În perioada anilor ’70, Ceaușescu a adoptat politici economice extrem de restrictive, care au dus la sărăcirea țării și la izolarea internațională a României. În același timp, regimul a implementat numeroase proiecte de construcții megalomanice, cum ar fi Casa Poporului din București, care a adâncit și mai mult problemele economice ale țării.

În anii ’80, nemulțumirea populară față de regimul comunist a crescut și au avut loc numeroase proteste și revolte. La sfârșitul anului 1989, România a fost scena unei revoluții violente, în urma căreia Ceaușescu și soția sa au fost executați, punând capăt regimului comunist în țară.

Perioada comunismului în România a lăsat o moștenire dureroasă, marcată de represiuni, foamete și sărăcie. În prezent, România se confruntă cu provocări legate de tranziția către o economie de piață și de reconcilierea cu trecutul său comunist.

România a efectuat al saptelea recensământ al populațiilor săi istorice. Acest recensământ a dezvăluit o scădere dramatică a populației țării din 1992 ca urmare a emigrării.

În urma recensământului din 2000, s-a constatat că populația României scăzuse cu aproximativ 2,3 milioane de persoane față de recensământul precedent din 1992. Astfel, populația oficială a țării înregistrată în 2000 era de 22,5 milioane de locuitori.

Scăderea populației a fost atribuită în mare măsură emigrării masive a românilor în perioada post-comunistă. Mulți români au părăsit țara în căutarea unor oportunități mai bune de muncă și trai în străinătate, în special în țări din Uniunea Europeană. Principalele motive ale emigrării au fost nivelul scăzut al salariilor, șomajul ridicat și corupția în România.

Această scădere a populației a avut un impact semnificativ asupra țării, în special în ceea ce privește forța de muncă disponibilă și echilibrul demografic. De-a lungul anilor, România a încercat să adopte măsuri pentru a încuraja revenirea emigranților și pentru a opri scăderea populației, prin îmbunătățirea condițiilor de muncă și crearea unui mediu favorabil dezvoltării economice și sociale.

Al saptelea recensământ al populației a fost un moment important pentru a evalua evoluția demografică a țării și pentru a identifica posibilele probleme și nevoi ale populației. Datele obținute în urma acestui recensământ au fost utilizate în elaborarea politicilor publice, planificarea dezvoltării socio-economice și distribuirea resurselor în România.

În fiecare zi, schimbăm idei, împărtășim povești și chiar ne arătăm iubire. Dar de multe ori, aceste conversații – sau „oferte” așa cum sunt cunoscute – conțin mesaje subtile care depășesc cuvintele rostite.

Aceste oferte emoționale subiacente sunt unitățile fundamentale ale comunicării emoționale; ele sunt cele care fac schimburile noastre atât de puternice și semnificative.

Ofertele vin sub mai multe forme: un zâmbet sau o îmbrățișare din partea unei persoane dragi ar putea transmite confort și liniște; o conversație sinceră ar putea indica vulnerabilitatea și încrederea.

Oricât de mici sau aparent nesemnificative, aceste oferte pot avea un impact profund asupra celor care le primesc. Ele acționează ca o expresie a emoției pe care nicio explicație sau descriere nu o poate capta pe deplin.

„Cum îți merge ziua? Ai vreun plan pentru seara asta?”

Acestea nu sunt chiar întrebări profunde. De fapt, ar putea părea simple „discuții mărunte”. Și totuși, ca oferte pentru a stabili o conexiune emoțională cu cineva, fiecare dintre ele poate juca un rol crucial în consolidarea sau slăbirea acelei relații.

Motivul pentru care aceste întrebări sunt atât de importante este acela că sunt mai mult decât se vede la prima vedere.

Imaginați-vă un cuplu romantic, Mary și Jeff, care stau pe o canapea în sufrageria lor. Mary se apleacă spre Jeff și îl întreabă: „E cam răcoare aici, nu crezi?”. Aceasta este oferta ei.

Mesajul cheie este: Ofertele conțin de obicei mesaje ascunse.

Pentru a începe să descifrăm mesajul său ascuns, haideți să privim sub suprafața acestei simple interacțiuni.

Vedeți, nu este vorba de faptul că Mary vrea doar să-i spună lui Jeff că îi este frig sau să afle dacă el este de acord cu evaluarea ei privind temperatura. Mary are un obiectiv nerostit: speră ca Jeff să o îmbrățișeze. Cu alte cuvinte, ea îi cere să se apropie de ea, atât la propriu, cât și la figurat.

Atunci de ce nu spune pur și simplu: „Hei, îmbrățișează-mă”?

Ei bine, uneori facem oferte deschise. Dar, de obicei, le facem mai subtile și mai vagi – și asta pentru un motiv întemeiat. Încadrarea ofertei sale de afecțiune fizică ca o declarație despre temperatură, Mary are o modalitate de a salva aparențele și de a se simți mai puțin lovită dacă Jeff o refuză. Imaginați-vă dacă ea spune: „Dă-mi o îmbrățișare”, iar Jeff răspunde fără menajamente: „Nu, nu am chef”. Ouch.

Pe de altă parte, dacă el răspunde aruncându-i o pătură, ei bine, ea tot nu primește ceea ce își dorește cu adevărat. Dar cel puțin primește ceva pozitiv în schimb, și este mult mai bine decât o respingere categorică.

Mary îi oferă, de asemenea, lui Jeff o modalitate de a refuza fără probleme oferta ei. Chiar dacă el știe că ea probabil vrea o îmbrățișare, nu trebuie să treacă prin penibilul de a spune nu dacă preferă să rămână singur. El poate alege să interpreteze declarația lui Mary în mod literal și să răspundă în consecință.

Cu alte cuvinte, neclaritatea ofertelor noastre este o trăsătură, nu un defect, și de multe ori ne este de folos. Din nefericire, poate duce și la unele probleme, așa cum urmează să vedem.

Ofertele sunt cele mai fundamentale unități de comunicare emoțională. Indiferent dacă o persoană face o ofertă sau își exprimă interes, ofertele comunică mult despre cine suntem și despre ce simțim despre ceilalți.

În relații, ofertele pot lua mai multe forme: o îmbrățișare, un zâmbet, o invitație la cină; toate acestea transmit ceva special care nu poate fi exprimat în cuvinte.

Ofertele arată disponibilitatea noastră de a investi într-o altă persoană și de a ne face vulnerabili. Ele demonstrează, de asemenea, sentimentele noastre față de cineva – fie că sunt pozitive sau negative – fără a fi nevoie să oferim detalii sau detalii.

În esență, ofertele sunt expresii de grijă;

ne arată că cineva ne prețuiește și vrea să fie în preajma noastră. S-ar putea să nu recunoaștem întotdeauna aceste momente subtile când se întâmplă, dar este important să acordăm atenție, deoarece ele pot face toată diferența în dezvoltarea unor relații semnificative cu cei din jurul nostru.

O soție care își roagă soțul să îi aducă o cafea nu pare a fi o mare dramă a relației.

Dar puneți-vă pentru o clipă în locul soției. Imaginați-vă că, în loc să spună „Sigur, dragă”, soțul dvs. a răspuns cu o replică: „Du-te și adu-ți-o singur”.

Simțiți diferența? Primul scenariu dezvăluie o interacțiune domestică frumoasă – genul de lucru la care ai fi martor într-un cămin iubitor. Al doilea este mai degrabă ceva ce ai vedea într-o casetă de filmare intitulată „De ce am divorțat”.

Diferența se reduce la ceea ce autorii numesc o „ofertă” și la modul în care partenerul tău răspunde la ea.

Mesajul cheie aici este următorul: Ofertele sunt cele mai fundamentale unități de comunicare emoțională.

Potrivit autorilor, o ofertă este orice încercare de a stabili o conexiune emoțională cu cineva prin comunicare verbală sau nonverbală. Poate fi o întrebare, cum ar fi „Hei, ai văzut meciul de aseară?”.

O exclamație, precum „Uau, uite ce apus de soare!”. Un gest, cum ar fi oferirea unui scaun cuiva, sau chiar și o simplă expresie facială, cum ar fi un simplu zâmbet.

Dar, indiferent de forma pe care o ia și de semnificația sa de suprafață, mesajul de bază al ofertei rămâne același. Spune: „Hei, vreau să intru în contact cu tine”. Cealaltă persoană poate răspunde apoi într-unul din cele trei moduri: se întoarce spre, se îndepărtează de sau se întoarce împotriva ofertei.

Imaginați-vă că tocmai ați citit un articol de știri interesant și doriți să îl împărtășiți cu un prieten. „Hei”, îi spui, „uită-te la asta”. Aceasta este oferta ta. Acum, imaginează-ți că prietenul tău pune telefonul jos și întreabă vesel: „Ce mai faci?”. Acesta este el care se întoarce spre oferta ta și răspunde pozitiv la încercarea ta de a stabili o legătură.

În schimb, imaginați-vă că prietenul dvs. continuă să se holbeze la telefon, prefăcându-se că nu vă aude. Sau încearcă să schimbe subiectul întrebând: „Știi cât e ceasul?”. În acest caz, el se îndepărtează de oferta dumneavoastră, ignorând-o sau ocolind-o.

În cele din urmă, imaginați-vă că răspunde spunând: „Ugh, nu vezi că sunt în mijlocul a ceva?”. O astfel de reacție negativă înseamnă că se întoarce împotriva ofertei dumneavoastră.

Prin cercetările sale, Dr. Gottman a descoperit că aceste tipuri de oferte și cele trei tipuri de răspuns reprezintă elementele fundamentale ale comunicării emoționale și ale conexiunii umane. Și, după cum veți vedea, aceste oferte și aceste oferte-răspunsuri vă pot face sau distruge relațiile.

Oamenii cred că a forma relații strânse este la fel de simplu ca „a se deschide” și a fi vulnerabili unul cu celălalt. Cu toate acestea, acest lucru nu este întotdeauna cazul.

Pentru a construi o relație puternică și semnificativă cu cineva, este nevoie de mai mult decât să îți lași garda jos și să împărtășești gânduri sau sentimente personale; este nevoie de timp și efort.

Stabilirea încrederii și înțelegerii între doi oameni nu se întâmplă peste noapte – necesită răbdare, comunicare, onestitate, intimitate și respect reciproc pentru granițele celuilalt.

Pentru a te deschide cu adevărat către o altă persoană din toată inima, trebuie să fii dispus să-ți asumi riscuri, cum ar fi să-ți permiti să fii vulnerabil în fața ei, fără teamă de judecată sau să te simți expus.

Care este secretul pentru a avea o relație fericită, sănătoasă și apropiată cu o altă persoană?

Dacă credeți că este dorința de a vă împărtăși cele mai profunde și personale gânduri, sentimente și experiențe, nu sunteți singurul. La începutul anilor 1990, mulți psihologi credeau și ei acest lucru – inclusiv unul dintre autori. Dar apoi a efectuat câteva cercetări în acest sens, iar rezultatele l-au surprins atât pe el, cât și pe mulți alții din domeniul psihologiei.

Mesajul cheie aici este următorul: Oamenii nu formează relații apropiate prin simpla „deschidere” unul față de celălalt.

În 1990, psihologul cercetător Dr. John Gottman și colegii săi de la Universitatea din Washington au înființat un centru de cercetare științifică neobișnuit. L-au numit „Laboratorul dragostei”. În interior, acesta arăta ca o garsonieră normală, cu o bucătărie, o zonă de luat masa, un pat ascuns, un televizor și vedere la un canal de pe malul apei.

Pe parcursul anului următor, au invitat 60 de cupluri căsătorite să petreacă un weekend în acest cadru confortabil. Fiecare cuplu a primit o instrucțiune simplă: trăiți viața așa cum ați face-o în mod normal.

Bineînțeles, a existat o capcană. Apartamentul a fost dotat cu patru camere de supraveghere și o oglindă cu două căi, în spatele cărora observatorii urmăreau cuplurile timp de 12 ore pe zi.

De asemenea, participanții au fost echipați cu microfoane și senzori corporali care urmăreau simptomele de stres, cum ar fi creșterea ritmului cardiac sau a nivelului de transpirație.

Dr. Gottman a colectat sute de ore de înregistrări video care arată interacțiunile zilnice ale cuplurilor în cele mai mici detalii. Apoi a revăzut casetele, căutând exemple de parteneri care își dezvăluie sufletul unul altuia.

Dar, deși a căutat și a căutat, nu a găsit aproape niciun caz de ceea ce psihologii numesc „autodezvăluire”. În schimb, majoritatea conversațiilor se desfășurau astfel:

„Dragă, îmi aduci o cafea?”

„Da, dragă.”

Sau:

„Hei, uită-te la această bandă desenată!”

„Shh, încerc să citesc.”

Chestii destul de banale, nu? Așa credea și Dr. Gottman. De fapt, se temea că întregul experiment a fost o pierdere de timp. Dar apoi, după ce a revăzut imaginile timp de câteva luni, a observat ceva. Cheia formării unor relații apropiate era în fața lui, chiar acolo, în toate acele conversații banale.

Ceea ce conta nu era atât de mult ceea ce vorbeau cuplurile, ci modul în care își vorbeau unul altuia despre asta. Și este o lecție care se aplică tuturor relațiilor, fie ele romantice sau de altă natură.

Suntem la jumătatea drumului spre a afla cine vor fi toate sfertfinalistele noastre la Cupa Mondială, iar în această după-amiază, Japonia și Croația vor încerca să se alăture unor echipe precum Anglia și Franța pentru a-și asigura un loc în elita mondială.

Japonia a avut o campanie uluitoare, învingând Spania și Germania pentru a termina în mod improbabil pe primul loc în grupa lor. Croația nu a fost pe deplin convingătoare, dar știe că calitatea mijlocașului său este cât se poate de bună. În ciuda statutului lor de outsider, nu există nicio îndoială, Japonia are o șansă uriașă de a sparge ratarea și de a ajunge în primul lor sfert de finală la Cupa Mondială din istorie.

Prima Repriza

0′: Și începem. Croația dă startul meciului.

3′: O șansă uriașă pentru Japonia nu se concretizează. O centrare superbă este trimisă, iar lovitura de cap a lui Taniguchi trece puțin pe lângă bară. Chiar ar fi trebuit să îngroape asta. Este un început bun și strălucitor al japonezilor.

8′: Și acum o ocazie uriașă irosită de Croația. Tomiyasu îi pasează prost mingea lui Perisic pe flancul stâng, iar extrema coboară spre poartă, dar nu pare niciodată încrezător în șut. Lovitura sa este blândă și salvată confortabil de portar, iar Japonia scapă cu una acolo. Tomiyasu răsuflă ușurat.

12′: Nimeni nu reușește să ajungă la o minge frumoasă în suprafața de pedeapsă a lui Ito, care abia aștepta să fie trimisă în plasă de un atacant japonez. Un început de meci foarte viu.

21′: Ito îi face tot felul de probleme lui Barisic pe partea dreaptă. Pur și simplu nu reușește să facă față ritmului său electrizant. Mingea finală a lui Ito a fost și ea bună în câteva rânduri, dar nimeni nu se joacă și nu face curse în zonele periculoase.

23′: Croația pare destul de chinuită în posesie. În afară de acea greșeală a lui Tomiyasu, se chinuie să facă ceva.

26′: Oh, ce slabă este această lovitură a lui Petkovic. Gvardiol conduce o minge lungă prin inima apărării japoneze, care îl găsește pe atacant într-o poziție excelentă, depășind apărarea japoneză. Kramaric își cere cu sufletul la gură pasa, complet nemarcat și așteptând ca mingea să îi fie centrată pentru a o înscrie. Petkovic a decis să nu o facă și pierde mingea. Aș fi furios dacă aș fi în locul lui Kramaric.

29′: Mai bine, mult mai bine din partea croaților. Mai multe centrări sunt trimise în careu, iar o lovitură de cap a lui Perisic este la câțiva centimetri de a ajunge la Kramaric, care ar fi avut o șansă facilă de a marca. În mod clar încearcă să crească puțin presiunea.

35′: Japonia joacă foarte bine, majoritatea atacurilor lor venind de pe flancul drept. Ito a fost un adevărat om viu până acum.

41′: Ăsta da fotbal sclipitor. Doamne, dacă Japonia ar fi marcat acest gol. După un fotbal inteligent și complicat la marginea careului, șutul lui Kamada este trimis peste bară. Putea să facă mai bine. Ar fi fost un gol excelent. Croații sunt peste tot, energia lor este prea mare pentru ei.

GOL! 1-0 Japonia!

43′: GOL! SE AȘTEPTA. JAPONIA A MERITAT DIN PLIN! Așteptați, VAR se uită la un posibil offside. A FOST DAT. MAEDA A MARCAT! AU FOST SUPERBI TOT MECIUL, IAR ENERGICUL MAEDA LOVEȘTE MINGEA ÎN POARTĂ DUPĂ O ALTĂ CENTRARE ÎN CAREU DE PE ARIPA DREAPTĂ. 1-0.

47′: Și asta e pauză. O repriză superbă de fotbal din partea Japoniei. Croația trebuie să găsească o modalitate de a întoarce situația.


Repriza 2

45′: Și a început a doua repriză. Poate Japonia să reziste și să ajungă în primul sfert de finală de la Cupa Mondială din istorie, sau Croația va găsi o cale de revenire în acest meci?

GOL! 1-1 Croatia!

56′: O LOVITURĂ DE CAP GENIALĂ! PERISIC! A GHIDAT ASTA CU ATÂTA VITEZĂ ȘI PUTERE, MINUNAT! Sincer, a ieșit din nimic. A fost un început liniștit de repriză secundă, dar Juranovic a trimis o centrare frumoasă, iar Perisic a trimis cu capul de la o anumită distanță în colțul scurt. Jocul a început. 1-1.

58′: Endo trage un șut de la distanță, iar Livakovic este nevoit să respingă. Efort bun.

62′: Japonia nu pare a fi prea demoralizată și joacă în continuare cu aceeași vigoare ca în prima repriză. Dar și Croația pare mult mai încrezătoare. Rețeta perfectă pentru o a doua repriză, sperăm, excelentă.

Croația face o schimbare. Petkovic, care a fost foarte slabă, este eliminată. Intră Ante Budimir.

64′: O paradă superbă a lui Gonda. Șutul lui Modric de la distanță este apărat foarte bine de portar.

65′: Japonia face două înlocuiri. Ies Nagatomo și golgeterul Maeda, intră Kaoru Mitoma și Takuma Asano.

67′: O, nu, a ratat rău. Înlocuitorul Budimir are o lovitură de cap total liberă în careu, dar trimite pe lângă poartă. Japonia trebuie să se lase pe acest val de presiune croată.

68′: Iese Kramaric pentru Croația, intră Mario Pasalic.

75′: O înlocuire pentru Japonia. Kamada este eliminat. Intră Hiroki Sakai.

78′: Perisic este cel mai periculos jucător al Croației. Yoshida oferă mingea, iar Perisic se îndreaptă spre apărarea japoneză, dar șutul său deviat trece pe lângă poartă.

81′: De ce nu a lovit-o?! Tomiyasu găsește spațiu în suprafața de pedeapsă și, în loc să lovească jos și puternic la poartă, alege să joace o minge în careu, dar Croația respinge ușor.

83′: Ritmul a încetinit foarte mult în ultimele zece minute. Este clar că există multă tensiune în aer, în condițiile în care se apropie prelungirile.

85′: Statisticile de moment arată că, după o primă repriză în care Japonia a avut o bună parte din posesie, Croația a avut, fără îndoială, mai mult control asupra jocului în această a doua repriză.

87′: Takumi Minamino intră pe teren pentru Japonia cu trei minute înainte de finalul timpului regulamentar. Doan este eliminat.

92′: Au mai rămas două minute din timpul adițional. Se pare că se merge în prelungiri.

94′: Și așa se încheie cele 90 de minute. Mergem în prelungiri. Este pentru prima dată la această Cupă Mondială.

Prelungiri

90′: Începe. Japonia este potențial la 30 de minute distanță de a câștiga primul lor meci eliminatoriu, dar Croația este notorie în prelungiri.

98′: Început foarte conservator al prelungirilor. Modric și Kovacic ies din joc. Lovro Majer și Nikola Vlasic intră pe teren. Este clar că au nevoie de picioare proaspete, iar la 37 de ani, nu-l poți învinui pe Modric că este obosit. Înlocuiri îndrăznețe, indiferent de situație.

104′: Șutul fulgerător al lui Mitoma este apărat de portar! Prima șansă reală de mult timp, Mitoma pătrunde în Croația și trage direct în Livakovic, care nu poate decât să respingă cu pumnul.

105′: Pauză în prelungiri. Destul de retrasă și de disputată, în afară de acea mică explozie a Japoniei de la final.

O serie de schimbări la jumătatea meciului. Ies Perisic și Boudimir – care a intrat ca rezervă -, intră Marko Livaja și Mislav Orsic.

Japonia îl introduce pe Ao Tanaka în locul lui Morita.

105′: Începe a doua repriză a prelungirilor

112′: Acestea sunt niste prelungiri foarte plictisitoare în mod obișnuit. Nu se întâmplă prea multe, nu prea multă energie, ambele echipe sunt speriate să primească gol într-un moment atât de crucial.

121′: Ooooooh, a fost asta marea șansă a Croației? Majer scoate un șut pe lângă poartă de la marginea suprafeței, dar a avut ceva timp să se alinieze.

122′: Și iată-ne aici. Se dictează penalty după 30 de minute foarte terne și anevoioase. Cum se vor descurca cele două echipe? Pentru Japonia este în joc istoria. Extrem de stresant pentru toți jucătorii implicați.

Lovituri de la 11 metri – PENALTY

RATARE! Japonia 0-0 Croația: MINAMINO RATEAZĂ. Penalty absolut îngrozitor. Fără ritm, fără putere, nu a fost deloc în colț. Livakovic apără fără probleme

Japonia 0-1 Croația: VLASIC LOVEȘTE ACASĂ. Emfatic.

RATARE! – Japonia 0-1: OH NO, MITOMA ratează. Un alt penalty oribil de slab.

Japonia 0-2 Croația: Foarte, foarte tare din partea lui Brozovic. Trimite mingea pe centru cu ușurință.

Japonia 1-2 Croația: Asano înscrie, în sfârșit, pentru Japonia. Dar sunt mult în spatele celor opt.

RATARE! – Japonia 1-2 Croația: SPERANȚĂ PENTRU JAPONIA. PENALTY SLAB DIN PARTEA LUI LIVAJA. S-a apropiat și l-a executat cu multă dezinvoltură, dar a lovit bara.

RATARE! – Japonia 1-2 Croația: YOSHIDA RATEAZĂ. CE LOVITURĂ DE PEDEAPSĂ SLABĂ. DIN NOU, UN PENALTY SLAB ȘI APĂRAT DE PORTAR.

Japonia 1-3: PASALIC înscrie! CROAȚIA E CALIFICATĂ! SUNT ÎN SFERTURILE DE FINALĂ. DURERE DE INIMĂ PENTRU JAPONIA.

Final de meci 1-1 (3-1 Penalty pentru Croatia)

Ah, asta e o durere de inimă pentru Japonia. Au jucat atât de bine timp de 120 de minute, au luptat atât de mult și au pus cu adevărat Croația sub presiune, în special în primele 45 de minute. Dar s-au prăbușit cu adevărat în acea lovitură de departajare. Trei dintre penaltiurile lor au fost cu adevărat jalnice, fără niciun fel de putere. Probabil că presiunea a ajuns la ei, cu istoria privindu-i în față. Dar au avut un turneu fantastic, învingând Spania și Germania și ocupând primul loc în grupa lor. Este păcat că a trebuit să se termine așa, dar ar trebui să fie mândri.

Croația nu a fost grozavă și, chiar și cu o a doua repriză îmbunătățită, nu a fost atât de impresionantă. Dar și-au făcut treaba, așa cum par să facă întotdeauna în meciurile eliminatorii din ultimii ani. Sunt o echipă de turneu adecvată și știu cum să ne macine rezultatele. Dar, fără îndoială, vor trebui să fie mai buni dacă vor să treacă de Brazilia (potențial) în continuare.

Rezumatul meciului video aici https://www.fifa.com/fifaplus/en/watch/24omCQte8BW85haAm9hFut